Faculty of History and Geography

DEPARTMENT OF GEOGRAPHY




Vizibilitate pe plan national si international

    Din 1970 pana in 1984, Departamentul de Geografie a publicat "Buletinul Stiintific". Acesta este reluat in 1992 sub titulatura de Analele Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava, Seria de Geografie (acreditata CNCSIS, categoria C). De-a lungul timpului, in paginile revistei au aparut valoroase contributii stiintifice ale cadrelor didactice si cercetatorilor din Departamentul de Geografie, dar si ale cadrelor didactice si cercetatorilor din alte institutii de invatamant si cercetare, din tara si strainatate. Pentru a-i creste valoarea de impact, revista a fost introdusa in serverul facultatii (atlas.usv.ro) (incepand din luna martie 2007), fiind accesata pe internet cu ajutorul unui motor de cautare ce poate afisa autorii si cuvintele cheie. Din 2012, denumirea revistei devine Georeview. In prezent, revista este inclusa in baze de date internationale.

    Personalitati ale Departamentului sunt membrii in colectivele de redactie ale unor reviste nationale si internationale, cum ar fi: Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, Revista de Geomorfologie, Riscuri si catastrofe, Analele Universitatii "Spiru Haret" Bucuresti, Analele Universitatii "Ovidius" Constanta, Visnik Harkovskogo Nationalnogo Universitetu, Central European Journal of Geosciences, Quaternary Science Reviews, Lakes & Reservoirs: Research and Management etc.

    Departamentul de Geografie organizeaza la fiecare doi ani Simpozionul International "Calitatea mediului si utilizarea terenurilor" (ajuns la editia IX - Suceava, 31 mai - 2 iunie 2013), dar si conferinte, workshopuri, iar comunicarile sunt publicate in revista proprie sau in buletine speciale dedicate acestor manifestari. Dintre ultimele manifestari gazduite in cadrul Departamentului, amintim al XXIX-lea Simpozion National de Geomorfologie (Suceava, 31 mai - 2 iunie 2013) si "Atmosfera si Hidrosfera - Cunoastere interdisciplinara, manifestare, evolutie, valorificare, protectie, importanta" (Suceava, 28-29 martie 2014).

    Membrii Departamentului de Geografie au fost distinsi cu premii nationale, cum ar fi: Premiul Academiei Romane "Gh. Munteanu Murgoci" (1986, 1988) - prof. dr. Maria si Nicolae Radoane, Premiul Academiei Romane "Grigore Cobalcescu" - conf.dr. Liviu Popescu (2007) si conf. dr. Daniela Popescu (2010), Premiul Universitatii "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca pentru anul 1999 - prof. Nicolae Radoane, Premiul Fundatiei Culturale a Bucovinei pentru anul 2000 - prof. dr. C. Brandus, prof. dr. M. Radoane si prof. dr. N. Radoane.

    Recunoasterea nationala a cadrelor didactice din domeniul "Geografie" este dovedita de numeroasele invitatii de a face parte din comisiile de doctorat din diverse universitati, prin obtinerea statutului de expert evaluator in cadrul comisiei ARACIS pentru domeniul stiintelor vietii si a pamantului sau a certificatului de expert evaluator pentru proiectele de cercetare din programele nationale aflate in competitie.

    Cadrele didactice ale Departamentului de Geografie au participat la proiecte de cercetare internationale in cadrul Programului European Cadru 5 (Programul PECO'93: EROSLOPE (EVSV-CT92-0179) "Slope instability, erosion and solid material transport in steep catchments - Laboratory and field experimentations" cu tema: "Sediment sources and delivery from the mountaineous and sumountaineous drainage basin" (1994 -1995), coordonat de Universitatea din Berlin), Programul Cadru 6 (Partener in cadrul proiectului european EFI+ "Improvement and extension of the European Fish Index" prin contractul Contract nr. 044096, finantat de Comunitatea Europeana prin Universitatea din Viena, Austria (2007-2008).

    Geografii suceveni sunt autori ai unor articole publicate in reviste stiintifice cotate ISI (Scientific Reports, Catena, Geomorphology, Cold Regions Science and Technology, Earth Surface Landforms and Processes, Journal of Quaternary Science, Quaternary International etc.).

    De asemenea, ei au adus contributii importante in carti publicate de edituri de prestigiu din strainatate: Dams in Geomorphology, Elsevier, 2002; Soil Erosion in Europe, 878 p., 2006; Geomorphological Monography of the Carpathians, 2009, Slovakia; Recent Landform Evolution, cap. X, 2012, Springer.

    Departamentul de Geografie a realizat parteneriate si schimburi de specialisti si studenti cu institutii similare din strainatate: Departamentul de Geografie al Universitatii Durham, Marea Britanie, cu care avem schimb de doctoranzi (stagii de pregatire) si cadre didactice (prelegeri, activitati in teren, participari la proiecte comune de cercetare), Departamentul de Geografie al Universitatii Illes Baleares, Spania, al Universitatii Le Havre, Universitatii Artois, Franta, Universitatii Liege, Belgia, Universitatii Bari din Italia etc.

    In cadrul Departamentului s-au organizat si intalniri ale unor grupuri de lucru cum ar fi The Seventh Romanian-Italian Workshop in Geomorphology, mai, 2002, Congresul International de studii romanesti, 2002, cu participare din Statele Unite, Germania, Austria, Belgia, Olanda, R. Moldova, Romania. Dintre workshopuri amintim "Climate change in the Carpathian - Balkan region during the late Pleistocene and Holocene" (Suceava, 9-12 iunie 2011) si Interdisciplinarity in geoscience in the Carpathian basin (Suceava, 18-21 octombrie 2012).