Articole - Statiunea balneoclimaterica Sinaia
Adauga articol
Statiunea balneoclimaterica Sinaia
Data publicarii: 21.05.2014
Autor: Zaloba Alina-Paula; Iacob Cristina -Petronela
Vizualizari: 2346
Staţiunea balneoclimaterică Sinaia
Student : Iacob Cristina- Petronela
şi
Zaloba Alina – Paula
Prezentare
Suntem Iacob Cristina- Petronela şi Zaloba Alina- Paula, absolvente a Facultăţii de Istorie şi Geografie, în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, iar în prezent suntem masterande în anul I, specializarea Turism şi Dezvoltare Regională.
În continuare vom prezenta staţiunea balneoclimatreică Sinaia. Am ales această staţiune pentru că este destinată pentru toate vârstele, situată pe Valea Prahovei, la poalele munţilor Vârful cu Dor, Furnica şi Piatra Arsă ce fac parte din Masivul Bucegi. Staţiunea Sinaia este cunoscută pentru vestitul Castel Peleş, tratamentele ce se pot urma aici, pentru pârtiile de ski moderne, pentru Cota 1400 şi Cota 2000, pentru Poiana Stâna Regală, o oază de linişte cu iz regal, dar şi pentru Mânăstirea Sinaia.
Informaţii generale
Este o staţiune din judeţul Prahova situată la poalele munţilor Bucegi la o altitudine de peste 800m care se bucură de factori terapeutici excelenţi prin atmosfera puternic ionizată, aer curat, dar şi izvoare cu ape minerale binefăcătoare.
Sinaia este la o distanţă de 121 km faţă de Bucureşti şi la 60 km faţă de Ploieşti.
Istoric
Zona des împădurită de pe valea Prahovei în care se află azi orașul Sinaia era nelocuită în secolul al XVII-lea, primii locuitori care s-au stabilit în pădurea virgină de aici, aflată la poalele Bucegilor, fiind călugării mănăstirii Sinaia, ctitorită între 1690-1695 de către Marele Spătar Mihail Cantacuzino, precum și niște scutelnici care se ocupau cu paza mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea a fost denumită așa după călătoria spătarului în Palestina și în peninsula Sinai.
La începutul secolului al XIX-lea, întreaga vale a Prahovei era organizată ca o singură comună, denumită Podul Neagului, cuprinzând întreaga vale, de la Predeal la Posada. În 1864, cătunele Posada și Podul Neagului au fost alipite comunei Comarnic.
La 5 august 1866 principele Carol I al României a ajuns la Mănăstirea Sinaia, situată pe atunci în comuna Podul Neagului. Acesta s-a implicat în organizarea regiunii și, în 1874, cătunele rămase în afara comunei Comarnic au primit numele de Sinaia, o comună cu reședința la Bușteni.
Un proces-verbal datat 1 decembrie 1874 atestă că reședința comunei Podul Neagului a fost mutată la Sinaia, care și-a primit astfel numele în acel an (de la cel al Mănăstirii Sinaia, al cărei nume provine la rândul său de la cel al Muntelui Sinai).La 9 mai 1880 Sinaia a dobândit statutul de comună urbană și cuprindea cătunele Izvor, Furnica și Poiana Țapului. Intravilanul orașului Sinaia a fost astfel desprins din domeniul comunei Podul Neagului, care și-a mutat reședința înapoi la Comarnic. În 1884, cătunele Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului s-au separat de Sinaia, formând comuna Predeal, în vreme ce comuna Sinaia a rămas cu cătunele Izvoru și Furnica. În aceeași perioadă, familia regală a României și-a stabilit la Sinaia reședința de vară, construind complexul castelului Peleș. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna avea o populație de 2210 locuitori, o școală mixtă frecventată în 1899 de 103 elevi, hoteluri, gară pe calea ferată Ploiești-Brașov, clinică de hidroterapie și mănăstirea Sinaia.Tot în acea perioadă, orașul a început să devină unul industrializat, apărând o fabrică de cherestea, proprietatea industriașilor Popovici și Costinescu, ultimul deținând și o fabrică de var hidraulic. De asemenea, în ianuarie 1892 a fost deschisă și o fabrică de cuie de fier, care avea 45 de angajați, români și germani. Din punct de vedere administrativ, comuna era reședința plaiului Peleșul din județul Prahova.
În 1925, Anuarul Socec consemnează că Sinaia avea sistem de canalizare și apă curentă, alimentată din izvoarele Peleșului și Vânturișului, precum și o uzină hidroelectrică de 1500 de cai-putere care alimenta sistemul de iluminat public electric.
Spre sfârșitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3906 locuitori și era reședința plășii Sinaia din județul Prahova.
În 1950, Sinaia a trecut în administrația raionului Câmpina din regiunea Prahova și, după 1952, din regiunea Ploiești.
În 1968, județul Prahova s-a reînființat, Sinaia redevenind parte a acestuia.
Căi de acces
Feroviare: gara Sinaia, pe linia Bucureşti—Braşov;
Rutiere: DN 1 (E 15) de la Bucureşti sau de la Braşov; DN 71 de la Targovişte, prin Pucioasa, peste muntele Păduchiosu. Curse de autobuze ITA: Braşov— Predeal — Sinaia — Pucioasa — Targovişte — Găeşti; Bucureşti — Sinaia— Braşov—Sighişoara—Targu Mureş; Predeal—Sinaia—Breaza—Campina.
|
Figura 1. Harta rutieră a Judeţului Prahova |
|
Figura 2. Localizarea în cadrul județului. Coordonate: 45°21′00″N 25°32′33″E |
Descriere Staţiunea Sinaia
Istoria oraşului a început în secolul al XVII-lea când primii locuitori au fost călugării Mănăstirii Sinaia. Supranumită şi Perla Carpaţilor, staţiunea este protejată de masivele Bucegi şi Gârbova.
Legendele Munţilor Bucegi vorbesc despre Zamolxis, regele dacilor, că a trăit într-o peşteră cunoscută acum sub numele de Ialomicioarei.
Organizarea staţiunii a început însă odată cu vizita Regelui Carol I în 1874 când acesta a descoperit potenţialul zonei. Industrializarea oraşului s-a concretizat prin apariţia unei fabrici de cherestea şi a uneia de cuie astfel că la jumatatea secolului XIX staţiunea dispunea deja de canalizare şi apă curentă.
Cei ce îşi doresc să se bucure de peisajul unic al zonei pot urca la Cota 2000, mijloacele de transport utilizate fiind telecabina sau telegondola, ori la Stâna Regală, o destinaţie care era preferată dupa cum sugerează şi numele, de familia regală. Pentru turiştii care nu sunt pasionaţi de înălţimi, arhitectura oraşului cu influenţe neogermane şi saxone le poate fii pe plac. Cele mai multe din aceste elemente se pot observa cu uşurinţă făcând o vizită la Castelul Peleş.
Figura 3. Harta staţiunii Sinaia  
Inapoi la articole

